Intre extaz si abis

Cum poti ajunge la armistitiul dintre trairile emotionale si ratiune ? Mai labirintic decat acest drum nici nu cred ca exista..natura umana le gazduieste pe amandoua si nu-si doreste separarea sau mai bine spus robotizarea..de fapt intrebarea se pune in felul urmator.. pot constitui un echilibru ? Putina experienta imi spune ca ratiunea lasa deseori rani in stratul emotional. Alegi drumul ce pare cel mai corect creand o bestie desfigurata de-a lungul vietii, probabil acesta e si scopul trupului, masca ratiunii, minciuna de zi cu zi a adevaratului interior, devorat de IDEILE unei vieti ce se doreste a fi perfecta dar esueaza de fiecare data. Indiferent de nonconformism, iluzoria nepasare pentru conceptele masei ne asfixiaza. La o disecare mai atenta realizam ca nu ne simtim bine fara drame, fara un maret final sau un electrosoc spre iesirea din umbra. Cautam in zadar raspunsuri in prejudecati si slabiciuni...cand o sa incetam a ne ascunde viscerele vorbitor ? Desi avem parte de momente pozitive nu incetam a ne intreba..nu cred ca mai dureaza mult..trebuie sa se termine..De ce ? Exista un termen nescris al expirarii unei trairi sau situatii ? Fiind inconjurati de perisabil si cunoscutele rasturnari de situatie ce deseori noi le provocam cu capsoru nostru capricios nu ne abtinem sa nu incercam si cealalta "pastila" chiar daca suntem fericiti, doar plictiseala apare si in wonderland...Suntem atat de acaparati de fenomenele, persoanele exterioare in fata universului propriu incat ne doboara...un alt "avantaj" al societatii...respecta sablonul sau te asteapta "ghilotina" constiintei, sau accepti situatia si devii un renegat inconjurat de priviri scarboase si usi inchise. In final nu exista nicio solutie conciliatoare, doar ar domni haosul daca am pune-n practica satisfacerea gandurilor ce uneori e mai bine sa ramana ascunse. Tot preambulul acesta nu poate decat sa conduca spre nedumeriri si mai mari, micimea fiintei in jocul suprem ramanand invingatoare...